Istoria Hipnozei (partea I)

29
martie

Istoria Hipnozei (partea I)

By Laura Badea
/
In

Pentru cei pasionați de arta hipnozei a existat dintotdeauna o fascinație în legătură cu originea tehnicilor hipnotice. In toate culturile au existat șamani, vrăjitori și vindecători care, în accepția moderna, au folosit diferite forme de hipnoza și transa pentru a vindeca anumite afecțiuni medicale, pentru a efectua ritualuri religioase, mistice, sau pur și simplu pentru a impresiona.

In următoarele rânduri intenționăm sa prezentam succint câteva dintre aspectele dezvoltării hipnozei de-a lungul mileniilor, care se întrevăd la o privire puțin mai atentă asupra istoriei civilizației umane. Sperăm ca la sfârșitul acestui articol cei care practică profesional sau amator tehnicile hipnotice sa își lase curiozitatea caracteristică să descopere în continuare aspecte interesante din istoria hipnozei, pentru plăcerea și utilizarea lor practica sau doar pentru o poveste la o șueta cu prietenii.

Sa începem prin a menționa câteva exemple de tehnici hipnotice “instituționalizate” încă din antichitate. Este puțin cunoscut faptul ca în cea mai veche lucrare medicala păstrată din antichitate, care ne-a rămas din Mesopotamia (2100 BC), este documentat faptul că pe atunci o persoană ce suferea de o afecțiune trecea mai întâi pe la un practicant al medicinei numit Ashipu. Acesta diagnostica zeul ce a cauzat respectiva afecțiune (de obicei zeul respectiv era numit după zona afectata, de exemplu: zeul “stomac”, zeul “mână”), după care încerca să vindece afecțiunea prin farmece și vrăji (a nu se confunda cu un preot, aceștia erau încadrați într-o cu totul alta categorie).

Doar în cazul în care persoana nu răspundea la farmece și vrăji, era trimisa la un medic ce folosea tratamentele alopate. Corespondente la aceste tehnici antice găsim și în lumea de astăzi în descântece și vindecări miraculoase, petrecute ca și urmare a unor ritualuri tradiționale sau pseudo-religioase.

In Egipt, în timpul faraonului Imhotep (cca. 2650–2600 BC ) medicina a cunoscut un avânt extraordinar și, pe lângă aplicații alopate, s-au înființat asa numitele “temple ale somnului”. Acestea erau așezăminte religioase care serveau persoanelor bolnave prin intermediul analizei viselor, a descântecelor și a unor practici foarte asemănătoare mesmerismului de mai târziu.

Acest tip de templu “hipnotic” s-a propagat pana în antichitatea clasica, astfel ca începând de prin secolul 4 înainte de Christos, în Grecia, a devenit popular asclepieion-ul din Epidaurus (nu singurul, dar era cel mai cunoscut); Acesta era închinat zeului vindecător Asclepion. Aici se găsea o sala mare numita enkoimeteria, loc în care cei bolnavi veneau pentru a “dormi” și a primi în timpul viselor instrucțiuni de la zei despre cum sa se însănătoșească, sau pur și simplu se trezeau vindecați. Mai târziu același tip de “tratament” a continuat chiar după creștinarea zonei, pana în secolul 5 e.n.

Asclepion hipnoza

Asclepion tratând un “pacient” în timpul somnului. Asemănare izbitoare cu mesmerismul.

Călătorim în timp și îl întâlnim pe Avicenna (Ibn Sina), ce a trăit intre 980 și 1037. Acesta a fost un medic și psiholog persan, el este cel dintâi care a făcut o distincție clara intre somn și ceea ce numim astăzi hipnoza, și a specificat ca o persoana poate influenta o alta persoana folosind tehnici psihologice. Tot el a fost cel care a postulat ca problemele psihologice se pot transforma în boli fiziologice și a făcut multe alte descoperiri în medicina și psihologie.

Paracelsus (1493-1541) a fost primul medic cunoscut care a folosit magneții în munca sa, prin plimbarea lor deasupra corpului persoanei suferinde. Au existat multe persoane care au spus ca au fost vindecate de diferite afecțiuni în urma acestor tratamente “magnetice”. Mai apoi Valentine Greatrakes (1628 – 1666), un irlandez, a făcut valva prin tehnicile lui de “punere a mâinilor” și, la fel ca și Paracelsus, tehnici terapeutice folosind magneții.

Franz Anton Mesmer este considerat părintele “oficial” al hipnozei moderne, deși numele pus de el acestei practici a fost cel de magnetism.
Mesmer a studiat cu un preot iezuit numit Maximillian Hell (1720-1792), care făcea vindecări aparent “miraculoase” folosind platoșe magnetice pe care le atașa corpurilor celor bolnavi. Începând cu 1770, Mesmer s-a dedicat “magnetismului”, și s-a inspirat din scrierile lui Richard Mead și Isaac Newton, postulând existenta unui “fluid animal” care anima toate corpurile vii, animale, și care poate fi influențat prin anumite tehnici.

mesmer hipnoza

Franz Anton Mesmer este considerat părintele “oficial” al hipnozei moderne

Dupa ce a terminat medicina la Vienna, Mesmer s-a mutat la Paris, unde a devenit celebru datorita vindecărilor în masa pe care obișnuia sa le facă; In urma valvei ce s-a stârnit, comunitatea medicala franceza și regele Frantei au format o comisie ce a investigat ceea ce Mesmer pretindea, existenta unui fluid universal, și efectele pe care acesta le produce. Comisia a inclus în componenta sa pe Ignace Guillotin, Lavoisier și Benjamin Franklin; Aceștia nu au invalidat efectele magnetismului, dar au pus rezultatele reale obținute pe baza puterii imaginației. Verdictul a sfârșit activitatea lui Mesmer la Paris, dar a pus bazele terapiei alternative numite acum mesmerism și de asemeni bazele moderne ale hipnozei.

Abbe Faria a fost cel care care în 1814 și 1815 a oferit demonstrații de “hipnoza orientala” la Paris, învățate în India (unde sunt folosite de milenii), și tot el a fost cel care a postulat ca hipnoza este generata din minte, și nu din existenta vreunui fluid miraculos.

statuia

Statuia lui Abbe Faria din Panaji, Goa (India)

Contemporani cu Faria, și o sursa de inspirație pentru acesta, Hippolyte Bernheim (1840-1919) și Ambroise-Auguste Liebeault (1823-1904) au aprofundat pentru prima oara clinic tehnicile hipnotice în cadrul Scolii de la Nancy. Aceștia au creeat multe dintre tehnicile terapeutice folosite și astăzi în hipnoza clinica și de asemeni au oferit foarte multe studii de caz; Deși sunt relativ puțin cunoscuți, ei au fost cei care au explorat pentru prima oara clinic și competent efectele hipnozei în cazul individului bolnav patologic. Cu ei au studiat hipnoza Albert Moll (german), Boris Sidis (celebru psiholog american) și Morton Prince (american).

Poate cel mai cunoscut student al lui Bernheim a fost Sigmund Freud, care i-a tradus acestuia o lucrare și, mai târziu, chiar s-a declarat un elev al lui Bernheim. In urma acestei asocieri Freud a creat psihanaliza, întrevăzând prin intermediul hipnozei aspectele subconștiente ale mintii.

liebeault

Liebeault în mijlocul pacienților, la Nancy.

Recamier, în 1821, anterior dezvoltării hipnotismului, a fost primul medic cunoscut care a folosit hipnoanestezia și a operat pacienți aflați în ceea ce se numește astăzi, în unele scoli de hipnoza, “coma hipnotica”.

Dr. James Esdaile (1805-1859) a documentat și înregistrat un număr de 345 de operații majore (amputații, tumori, etc.), folosind ca singura forma de anestezie inducția mesmerica, în India. Din păcate apariția anesteziei în același interval de timp a făcut ca aceasta realizare sa fie ignorata de lumea medicala și lăsata uitării pana în zilele noastre, când anestezia hipnotica a devenit din nou o tehnica folosita destul de frecvent atunci când anestezia chimica nu este posibila.

Lui Esdaile i-a urmat James Braid, care în urma contactului cu mesmerismul, și efectelor generate de acesta, a decis sa studieze problema științific (fiind chirurg). El a concluzionat ca este vorba de un proces fiziologic și a denumit descoperirea sa hipnotism (dupa zeul somnului, Hypnos). Mai târziu a realizat ca numele induce în eroare și a dorit sa îl denumească monoideism, dar numele de hipnotism a “prins la public”, și astfel a rămas pana în zilele noastre. Prima carte despre hipnotism a fost scrisa de către Braid în 1843.

james braid

James Braid. El este cel ce a dat numele de hipnoza.

Charcot

Jean-Martin Charcot (1825-1893)

Charcot a folosit hipnotismul pentru tratamentul a ceea ce la acel moment se numea generic isterie. Acest fapt a dus la experimente folosind hipnoza în Franța, Germania și Elveția. Exemplul lui Charcot a fost continuat de Pierre Janet (1859-1947), care a postulat teoria disocierii, a creat termenul de subconștient și a pus astfel bazele unor multitudini de terapii moderne. Janet i-a influențat direct pe Freud, Carl Jung, Adler, și alții, astfel punându-și amprenta asupra dezvoltării psihologiei secolului trecut.

In cea de-a doua parte a acestui articol vom continua sa enumeram pe cei care au contribuit la istoria și progresul hipnozei în secolul 20.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.