7 lucruri pe care Copilul Tău Interior are nevoie să le audă

„Încetează să te mai judeci, nu ești terminat! Ești perfect așa imperfect și puternic dincolo de măsură.” – Steve Maraboli

Te-ai gândit vreodată de ce nu poți merge mai departe? Te-ai întrebat de ce te-ai rănit singur? Te-ai întrebat vreodată de ce te simți atât de anxios, deprimat și autocritic?

În fiecare dintre noi există un Copil Interior care a fost rănit cândva. Pentru a evita durerea, ai încercat să ignori copilul din tine, dar el nu a pleacat niciodată. Copilul nostru interior trăiește în mintea noastră subconștientă și influențează modul în care facem alegeri în viață, răspundem provocărilor și trăim.

 

Citește mai jos povestea reală a  unui copil rănit, devenit un adult fericit – Lucy Chen. 

Mama mea m-a părăsit când aveam 6 ani. Și nu am mai văzut-o până când am împlinit  14 ani. Nu-mi amintesc să-mi fi lipsit în acești ani. Mi-a fost chiar mai bine pentru că nu mă mai bătea nimeni. Doar  că după plecarea mamei, trebuia să-l fac pe tata mândru de mine. El era tot ce mai aveam. 

Așa că am fost unul dintre copiii buni de la școală. Cu note bune mereu. M-am dus la o facultate de top pentru a obține o diplomă în comerț și am fost angajată într-un program de absolvent al unei bănci mari înainte de a absolvi chiar. Am lucrat ani de zile în industria financiară, scriind tranzacții de împrumut corporativc și întâlnind clienți și vânzând instrumente de tranzacționare. Dar am văzut de la început și îndeaproape cum bogăția a putut distruge viața și sănătatea oamenilor. Și asta nu s-a potrivit cu valorile și principiile mele de viață. M-am simțit ca un robot care execută același proces în fiecare zi.

Dar ce altceva puteam să fac? Întotdeauna am crezut că lucrând în acest domeniu voi atinge succesul, iar copilului rănit din mine i-a fost teamă să se piardă pe el însuși, dar mai ales să-și dezamăgească tatăl. 

Apoi, în ziua în care am împlinit 29 de ani am fost la un curs de artă și pot spune că mi-am descoperit pasounea cu adevărat. Dar să renunț la finanțe și bănci pentru artă nu era chiar atât de ușor. 

Tatăl meu a fost foarte dezamăgit și supărat pe mine și a încercat să mă facă să mă răzgândesc în privința carierei pe care voiam să o am. De abia acum am înțeles că se temea pentru mine. Dar în acel moment am fost deranjată de atitudinea lui, pentru că nu mă susținea l-am acuzat chiar că nu ma mai iubește. 

Atunci am știut că, pentru a avea curajul și puterea de a continua pe un drumu mai puțin bătătorit, trebuia să-mi vindec Copilul Interior înfricoșat și rănit.

Dacă vă simțiți, de asemenea, pierduți, singuri, mici, și vă este frică să pierdeți iubirea și acceptarea celor din jur, puteți apela la strategii sau cursuri de vindecare a Copilului Interior care vă vor garanta singuranță emoțională.”

 

Spune-ți aceste 7 lucruri pentru a te vindeca pe tine și Copilulul Tău Interior

1. Te iubesc!

Când eram copii, mulți dintre noi am crezut că trebuie să realizăm obiectivele părinților – să obținem note bune, să avem o carieră, o familie – doar pentru a putea fi iubiți și acceptați.

Poate că nu toți am avut părinți care să ne spună că merităm dragostea lor indiferent de ce am obținut în viață. Unii dintre noi am fi putut avea părinți care să considere că dragostea și tandrețea sunt un semn de slăbiciune față de copil. Dar ne putem consola cu gândul că acum suntem cu toții demni de iubire.

Te iubesc! Spune-o ori de câte ori te vezi în oglindă. Spune-o în orice moment al zilei. Dragostea este cheia vindecării, deci dăruiește-ți-o mai întâi tu, apoi va veni și de la ceilalți.

 

2. Te aud! 

De multe ori când ne simțim răniți, suntem învinși de acest sentiment și încercăm să acționăm în defavoarea noastră. Pentru mulți dintre noi, acest lucru își are rădăcinile în copilărie, când ni se spunea frecvent: „Încetează să mai plângi, altfel îți arăt eu un motiv adevărat de plans!”.

Și acele amintiri nu pleacă, ci fură din noi, din fiecare părticică din noi, afectând alegerile pe care le luăm ca și adulți până când facem efortul conștient de a le auzi.

Niciodată nu am recunoscut că m-am simțit abandonată când mama a plecat, dar am făcut-o și am dus-o în relațiile mele adulte involuntar. Pentru a mă vindeca, a trebuit să recunosc modul în care mama mă părăsise și cum m-a afectat. Trebuia să dau o voce pentru toată durerea pe care am adunat-o în ani.

În loc de a suprima vocea copilului tău interior, spune: „Te aud. Sunt aici. Vom trece prin asta. Va fi bine.

 

3. Nu meriți asta!

Copii fiind, mulți dintre noi am trăit cu senzația că am meritat să fim abuzați, rușinați sau abandonați de către cineva. Ne-am spus nouă înșine că suntem un copil rău, că am făcut ceva greșit și că merităm comportamentul acesta.

Dar pur și simplu asta nu este adevărat. În multe cazuri, oamenii care ne-au rănit pur și simplu nu știau că fac asta. Poate că mama mea a fost bătută și ea când era un copil, așa că a fost singura modalitate în care ea știa cum să aibă grijă de fiica ei.

Un copil este nevinovat și curat. Un copil nu merită să fie abuzat, intimidat sau abandonat. Nu este vina copilului și, deși este posibil să nu avem capacitatea de a înțelege acest lucru, acum, ca adulți, o facem.

 

4. Îmi pare rău!

Întotdeauna am fost o perfecționistă. Am crezut că așa îmi ascund unele slăbiciuni. Nu cu mult timp în urmă, mi s-a atras atenția că nu sunt suficient de bună și că nu fac totul așa cum trebuie. Deși eu nu mă puteam bucura de viața de familie pentru că munceam mult și mă găndeam doar la asta.

Într-o zi mi-am dat seama că, de când eram copil, m-am forțat prea tare și m-am pedepsit singură. Niciodată nu aveam timp, să mă odihnesc, să investesc în mine. Așa că i-am spus copilului meu interior că îmi pare rău pentru tot.

Nu merităm să fim pedepsiți când suntem copii, cum de altfel nu merităm nici acum, ca adulți.

 

5. Te-am iertat.

Una dintre cele mai rapide căi de a ne  autodistruge este să ne păstrăm frustrările și să regretăm evenimentele dau oamenii din jurul nostru.

În prima noapte când mama s-a întors acasă când aveam 14 ea mi-a cerut să dorm cu ea.  Aveam doar două paturi la acea dată, unul pentru mine și unul pentru tatăl meu. Așa că am dormit împreună, doar că eu nu puteam adormi. M-am mișcat în pat toată noaptea, iar singura reacție a mamei a fost: „Încetează să te mai miști în pat. Mă deranjezi!”

Dar a doua zi am pus un semn pe ușa mea, care spunea așa: „Nicio intrare neautorizată.”, asta pentru a o determina pe mama să nu mai intre. Doar că mama a plecat din nou. Apoi, la câteva zile după aceea, tatăl meu mi-a spus că au divorțat (după ce au fost separați timp de opt ani).

Atunci am crezut că din vina mea au divorțat părinții mei. Vina mea. Dar acum știu că divorțul lor nu a fost vina mea. Și m-am iertat pentru tot ce am putut face mai bine. Eram doar un copil și, ca toți, am fost și sunt om și imperfect.

 

6. Mulțumesc!

Mulțumește-i copilului tău interior pentru că nu renunță niciodată la tine, pentru că treceți împreună prin momentele dure din viață cu putere și perseverență. Mulțumiți-i copilului interior pentru că încercă să te protejeze, chiar dacă în drumul lui rămân amintirile dureroase.

Copilul Tău Interior nu merită judecata ta. El merită recunoștința și respectul tău.

 

7. Știu că ai făcut tot ce puteai!

Ca un copil, am încercat întotdeauna să depășesc performanța altora,  să îndeplineasc standardul altcuiva, să fiu „perfectă”. Întotdeauna am fost crudă cu mine însămi, și indiferent de cât de bine am realizat ceva, nu am simțit niciodată că este suficient de bine. Dar am făcut tot ce am putut atunci, și tu ai făcut, și tu, și tu, și tu… Încă mai facem tot ce putem și merităm tot meritul pentru asta.

Când ne dăm drumul perfecțiunii, teama de eșec se retrage. Atunci ne putem permite să experimentăm și să vedem cum se desfășoară lucrurile.

 

Din momentul în care am început să-i spun acete cuvinte  copilului meu interior mă recuperam și mă îndepărtam de  depresie. M-au ajutat să experimentez mai multă dragoste, bucurie și pace. M-au ajutat să devin mai încrezătoare și mai plină de compasiune față de mine și cei din jurul meu.

Asistentul meu social, care a venit pentru prima oară să mă viziteze după  un incident de auto, m-a întrebat cum de pot foi atât de împăcată cu ceea ce mi s-a întâmplat și mulțumită de mine. 

I-am spus că am început prin  înțelegere, acceptare și începere a procesului de reintegrare a sinelui meu interior. 

Tu ce simți să-i spui Copilului Tău Interior acum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *